La sfarsitul lunii decembrie 2011 am facut aceeasi
propunere de colaborare mai multor restaurante din aceeasi zona. Este vorba
despre Pane e Vino, Le Cinema, Putin din Tot si Taverna Pescareasca “La Zavat”.
Locatia cea din urma a ajuns cea dintai, adica in
scurt timp dupa acceptarea ofertei mele de promovare si-a dublat cifra de
afaceri.
Ceilalti m-au refuzat si, dupa cum am previzionat
inca de pe atunci, au inchis. Si nu li s-a intamplat asta doar pentru ca m-au
refuzat, ci pentru maniera in care au facut-o. Eu am vazut in purtarea lor una
dintre simptomele falimentului. Asa cum se poarta cu partenerii de afaceri, la
fel de mizerabil o fac si cu clientii.
Ma intrebam cum de Restaurantul Tezaal este de
vanzare. M-am lamurit in
momentul in care l-am sunat pe proprietarul acestuia pentru unul dintre
clientii mei si l-am intrebat ce pret cere. Mi-a raspuns ca sa inmultesc eu
3000 mp cu pretul zonei. I-am spus ca nu stiu pretul zonei. Replica sa a venit
abrupt: “Sunt eu tampit ca-mi pierd timpul cu tine daca nu stii pretul zonei”
si mi-a inchis telefonul. A doua zi i-am contractat clientului meu o alta
locatie unde am gasit un om dispus sa faca o afacere corecta.
Vis-a-vis de casa unde locuiesc s-a deschis un
bistro. Cei care incearca sa conduca afacerea au inchiriat spatiul. Inca de
cand au batut palma cu proprietarul m-am oferit sa le asist dezvoltarea
gratuit, ca intre vecini. Le-am spus ca un concept incepe cu numele care este
dat locatiei si continua cu tot restul de probleme. M-au refuzat, au pus numele
afacerii lor dupa numele si numarul strazii la care se afla restaurantul
INCHIRIAT. Acum, cand nu le calca nimeni pragul, mi-au batut la usa sa-i ajut
sa iasa din impas. Nu mai este gratuit, fireste.
Unul dintre clientii mei m-a poreclit Horecistul.
Adica un fel de exorcist al restaurantelor care merg rau. Eu sunt chemat pentru
a scoate raul de acolo. Bine-nteles ca ar fi mult mai simplu si mai ieftin sa
intervin atunci cand apar primele ranjete ale falimentului, dar oamenii au
orgolii prea mari ca sa inteleaga asta de la inceput.
Iar cand sunt chemat undeva toti se asteapta sa fac
niste tumbe si alte giumbuslucuri undeva la usa carciumii sau, si mai bine,
peste strada si astfel clientii sa dea buluc. Ei bine, nu se poate asa. Raul,
ca si frumusetea, vin din interior.
Dupa ce sunt angajat, cam la o saptamana, de
obicei, ajung in situatia ingrata in care sunt privit cu ura de toata lumea
incepand de la picoli si pana la patroni. La inceput este faza de negare, dar
pe masura ce zgandaresc mizeria, cu totii isi dau seama ca am dreptate. Care
poate – ramane in echipa, cine nu – este extirpat ca orice tumoare. Cu patronii
este mai dificil pentru ca nu-i poti inlocui si trebuie sa le schimbi
mentalitatea care i-a dus la situatia dezastruoasa in care se afla, intr-un
timp foarte scurt.
Unii isi schimba maniera de a face business si
devin prosperi, altii dau faliment aproape imediat dupa ce ii las singuri.
Horecistul merge mai departe.
PS. Am acum ocazia sa multumesc Revistei Horeca
pentru ca in ultimii ani a fost un instrument de lucru extrem de util echipei
noastre. Fara continutul acestei reviste ne-ar fi mai dificil in activitatea
noastra de a previziona tendintele pietei. Respectele noastre!
Costin Staicu
www.e-Restaurant.ro
(articol apărut în revista HORECA România mai-iunie 2012)
